top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Simptome de sarcina la tatici


Sunt sigură că majoritatea dintre voi ați văzut sau măcar ați auzit de filmul "Junior", în care Arnorld Schwarzenegger are un bebe în burtică. Ei bine, din pacate, sau din fericire, așa ceva nu este posibil. Sarcina este strict un lucru feminin.

Însă și tăticii pot experiementa simptome de sarcină atunci când așteaptă un copil. Poate că nu sunt atât de evidente ca la graviduțe, dar cu siguranță vor fi sesizate, mai ales de către soția gravidă. Aceste manifestări care apar la unii viitori tătici reprezintă Sindromul Couvade, sau cum îmi place mie să îl numesc "Sindromul tăticului simpatetic" și apare în mare parte din cauza stresului, dar și a empatiei pentru viitoarea mămică.

Iată care sunt cele mai întâlnite simptome pe care le poate experimenta un viitor tătic cu sindromul Couvade:

1. Creștere în greutate semnificativă

Acesta mi se pare cel mai vizibil simptom al sindromului tăticului simpatetic și l-am observat la mai mulți tătici pe perioada sarcinii soției. De exemplu, soțul meu a luat în greutate 7 kg de când a aflat de sarcină și pana aproape de sfârșitul primului trimestru. Asta da empatie, nu? :)

2. Modificări bruște ale dispoziției

Știți cum sunt femeile gravide, nu? Acum plang, acum râd, iar în minutul următor sunt foarte foarte nervoase. Ei bine, nu numai ele. Se pare ca aceste schimbări bruște de dispoziție sunt întâlnite și în cazul bărbaților ce așteaptă un copil și uneori aceștia par să treacă prin schimbări hormonale mai mari chiar decât partenera gravidă.

3. Greață

Un tătic simpatetic poate experimenta și el grețuri în timp ce soția sa gravidă se confruntă cu asta. Nu am auzit până acum de niciun tătic care să fi experiemntat și vărsături, dar nu se știe niciodată nu ?

4. Dureri de cap

Dacă partenera gravidă experimentează foarte des dureri severe de cap, este foarte posibil ca și viitorul tătic să treacă prin asta. Diferența este faptul că tăticul poate apela cu ușurință la analgezice, în timp ce viitoarea mămică nu are la dispoziție decât leacuri băbești pentru a scăpa de ele.

5. Pofte

Acesta este un simptom destul de serios pe care îl poate experimenta un tătic ce suferă de Couvade și este destul de ciudat și neașteptat mai ales pentru însuși viitorul tătic. Nu este neapărat un lucru rău pentru graviduță, pentru că îi vor fi împlinite și ei toate poftele acum că soțul este mult mai empatic, însă acest simptom are ca și consecință simptomul nr. 1, creșterea în greutate. Să ne gândim așa..mămica vomită sau nu are tot timpul așa mare poftă de mâncare, dar tăticul ce poate face cu toate aceste pofte?:)

Ce spuneți despre aceste simptome? Vi se par reale sau doar ceva conceput de mintea noastră? Deși să ne gândim cât stres este pe umerii unui viitor tătic, un stres emoțional dar și financiar. Și cea mai interesantă parte este faptul că dezvoltă aceste simptome chiar tăticii la care nu te-ai fi gândit niciodată! Interesant, nu?

2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page