Ora 23:00 noaptea, acum mai bine de 1 an jumătate, cine gonea pe străzile Bucureștiului cu un bebe de numai câteva săptămâni, ghemuit în scoica lui și care urla cât îl țineau plămânii? Ei bine.. noi. Pentru că am dus-o tare rău cu somnul Iuniei în primele luni, atunci când epuizam toate variantele de a o adormi, apelam la “metoda supremă” și anume mașina. Avea ceva magic mașinuța noastră, cum porneam, dar neapărat cu demaraj, adormea instant, după multe ore chinuitoare în care încercasem să o adormim anterior, total fără succes. Apoi, după prima lună, am început să fug cu ea la părinți când simțeam că cedez. Drumul până acolo era Raiul pentru mine, în perioada aceea. Dormea exact ca bebeușul care era, liniștită și scumpică, de ți-era mai mare dragul să o privești. În câteva luni însă, situația s-a schimbat complet. Plecăm noi flower power la bunici, eu cu gândul că va dormi tot drumul. Naiva de mine! Evident, după vreo oră de somn, pac, se trezește. Eu și taică-său ne uităm speriați unul la altul în timp ce ea zbiară de mama focului. Îmi amintesc că îl întrebam disperată: “Și cum ce facem?”. Până la urmă ne-am descurcat noi cu opriri lungi și dese, iar când am ajuns la destinație mă simțeam de parcă traversasem oceanul înot. O perioadă ne-a fost foarte greu cu deplasările. Simțeam că este un efort teribil să pleci la drum cu un copil. Deja nu mai adormea în mașină, doar dacă era ora ei de somn și chiar și atunci opunea rezistență. Apoi ne-am mai relaxat. Ea a început să fie mult mai receptivă, noi mai distractivi și mult mai puțin stresați. Astfel că, deja după 7 luni, ne era mult mai ușor să călătorim.
Ce ne-a ajutat?
Cel mai mult ne-a ajutat și încă ne ajută sincronizarea plecării cu ora ei de somn (în general, la prânz). Nu doarme mai mult de o oră, rar o oră jumătate, dar zic merci și pentru timpul acesta.
Apoi ne-au super ajutat cărticelele, mai ales cele cu sunete de la Usborne. Cea cu animăluțele de la fermă și cu butoane a fost hit. M-am uitat la ceas, o jumătate de oră s-a jucat cu ea prima dată când i-am dat-o, în mașină. Deci go FOR it! Ajută enorm o astfel de cărticică! Și acum cărticelele sunt baza la drum lung. Mai ales când avem una nouă, este total absorbită de ea!
“Un elefant se legăna” iarăși este un ajutor de nădejde în călătoriile noastre. Cumva este cântecelul care o oprește din plâns. Și eu și tati cântăm până nu mai avem glas. Bine, cred că am ajuns la maxim 30 de elefanți înainte să se plictisească, dar hei, fiecare minut contează:)
Un alt mare mare ajutor au fost gustările. Aș spune că sunt cele mai de succes, mai ales dacă e ceva nou. De obicei, în mașină, încerc să îi dau fructe de sezon (struguri, căpșuni, piersici etc) și încerc să fie prima dată în sezon când le mănâncă. Elementul noutății nu ne-a dezamăgit niciodată. De asemenea, grisinele sau pufuleții mai sunt gustări de bază pe mașină, dar nu au așa mare succes ca și fructele. Evident, trebuie să am un schimb de haine după mine, dar măcar e distracție pe drum.
După vârsta de 1 an de zile, trebuie să recunosc că am ajuns și la desene. Încerc să fie ultima ultima opțiune și pentru un timp cât mai scurt. Știu că am citit undeva, că dacă ai de ales între a-i da copilului telefonul/tableta și a-i pune desene, să alegi desenele pentru că sunt mai puțin nocive. Nu au elementul acela de rapiditate și interactivitate, care îi triunchiază creativitatea copilului tău, în final. Așa că aleg să îi pun desene în cazul în care toate celelelalte variante au fost epuizate, însă refuz să îi las ei telefonul.. deși ce scandal avem și pe tema aceasta. Poate voi povesti cândva:)
Cum ți se par metodele folosite de mine pentru a-mi distrage copilul în timpul călătoriilor cu mașina? Tu ce metode folosești?
