top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Live: Cum e în vacanță cu copilul


M-am gândit să fac ceva inedit și să povestesc puțin despre cum e în vacanță cu copilul, chiar când suntem aici, în concediu. Așa că pregătește-te pentru o experiență descrisă foarte foarte la cald. Buun.. deci să începem cu începutul. Ultimele două săptămâni am simțit că înnebunesc cu pitica zi de zi. A fost și mai agitată și mai morocănoasă și plângăcioasă ca de obicei, așa că m-am trezit numărând zilele până la concediul planificat încă din Ianuarie. Mai ușor, sau uneori puțin mai greu, zilele au trecut și m-am trezit cu un sfert din casă împachetată, cu bunicii, cu soțul și cu pitica gonind pe drumurile din Bulgaria. Drumul a fost destul de lung, am mers mai în sudul Bulgariei decât mergeam de obicei, unde peisajul este diferit, iar temperaturile puțin mai ridicate. Am ales Arkutino Family Resort, situat undeva între stațiunea Duni și orașul Sozopol, ispitită fiind de promisiunea unei mări de culoare turqoise, ca în Grecia. Marea nu m-a dezamăgit absolut deloc. Este superbă! Un albastru verzui deosebit și de o limpezime și claritate, aproape ca în Mediterana văzută în Spania ( poți citi aici despre vacanța mea în Catalunya). Am ajuns puțin mai târziu decât intenționam la resort, însă ne-am cazat fără probleme și am început să explorăm zona. Este o locație foarte frumoasă cu munți și dealuri ce coboară lin până la mare. Doamna de la Recepție ne-a explicat unde vom servi masa și toate facilitățile care sunt incluse în prețul plătit. După ce ne-am instalat în camere și ne-am pus hainele în dulapurile destul de moderne și frumoase ale hotelului am plecat spre piscină. Fiind a doua noastră vacanță la mare cu pitica, am învățat că mai întâi trebuie să mergem cu ea la piscină, ca să nu se sperie prea tare de întinderea imensă de apă, numită mare. La piscină distracția în toi, bălăceală cât cuprinde. Piscina copiilor este perfectă pentru ea, apa îi vine puțin peste brâu astfel că are curaj sa facă tumbe și să “înoate”. Dă câteva ture de bazin și în cel de adulți, însoțită bineînțeles. Singura problemă.. ieșitul din piscină! Țipete, urlete, bătăi din mâini și din picioare.. scandal, ce să mai. Toate privirile turiștilor de la piscină erau întoarse spre noi. Cei cu copii zâmbeau, cei fără copii se uitau alarmați. Ce să faci.. numai cei cu copii știu cum e. La mare am avut neapărat nevoie de o piscinuță gonflabilă și pentru că nisipul e “câââh”au fost necesare cât mai multe brațe de cărat piticotul. Marea a fost la fel înspăimântătoare ca anul trecut pentru ea, astfel că piscinuța a cam făcut toată treaba pe plajă. Dar aceleași plânsete și urlete ne-au întâmpinat și la ieșirea din această piscinuță. Doar nu credeam că scăpăm, nu? Am ales locația aceasta, pentru că am citit că este destul de kids friendly. Și ce bine că într-adevăr este! În fiecare seară am fost la discoteca copiilor, unde câțiva animatori se costumează în personaje de poveste și dansează împreună cu copilașii pe cântecele cu semne. Kids Disco este la locul de joacă, acolo unde este o căsuță cu topogan, leagăne și balansoare. Mai este și un kids club unde se fac activități cu copiii, dar încă nu am ajuns acolo, deoarece apa ne-a tot ținut ocupați. La masă găsești suficient de multe scaune pentru copii (și chiar sunt atât de simpatice că a vrut și Iunia să stea în ele. Ea nu a mai stat în scaun la masă, încă de când a învățat să meargă, deci e un eveniment:) ) și în plus este plin plin de familii cu copii. Dacă am și înțelege limba, sunt sigură că deja ne-am fi împrietenit cu câțiva copii, dar la bulgară nu ne încumetăm, abia învățăm românește. Pentru că foarte multe idei de articole de la concursul organizat pe pagina de Facebook a blogului au fost legate de vacanțele cu copiii, vreau să fiu foarte sinceră cu tine, în rândurile ce urmează. Eu nu cred că mai putem vorbi de vacanță sau concediu, după ce ai copii. Cel puțin, nu pentru mine. Pentru mine vacanța înseamnă relaxare, înseamnă să lenevesc tolănită pe un șezlong la soare, cu o carte bună în mână, respirând aerul sărat și răcorindu-mă un cocktail pe măsuța de lângă, în timp ce mă bucur de briza mării. Ei bine, atunci când ai un copil, nu poți să te tolănesti tu lejer pe șezlong și să te relaxezi, iar copilul să îl lași în plata Domnului, după cum spune populara expresie. Nu ai cum! Dacă suntem realiști, trebuie să îi umpli piscinuța cu apă, să îi pui scutecul de apă, să îi dai jucăriile, să ai grijă să nu se plictisească, să ai grija să îl scoți la timp din piscinuță și în general, să ai grijă de copilul în sine. Evident, cititul pe șezlong e de domeniul istoriei, sau poate al viitorului, când copilul crește (nu știu, că încă nu am ajuns acolo). Așa că, pentru mine personal cuvintele vacanță și copil nu prea se împacă. Da, pentru că suntem diferiți, probabil nu pentru toată lumea vacanță = relaxare. Poate că unii vor aventură și activități și să se întoarcă obosiți după câte au făcut în concediu. Și e fain și așa, dar nu e pentru mine:) Dar e frumos să pleci și cu copilul și deși de cele mai multe ori, te întorci obosit din concediu, totuși creezi cele mai faine și memorabile amintiri cu piticii. Așa că, pentru a-ți face viața mai ușoară în concediu, eu te sfătuiesc să cauți cele mai prietenoase locații pentru copii. Pe scurt, întreabă, caută, citește și află care sunt locațiile ce oferă cele mai multe facilitați pentru prichindei. Eu așa fac înainte de fiecare concediu, citesc tot ce se poate și aflu ce facilitați are fiecare resort. Și te ajută mult să fie animatori pentru copii, un loc de joacă, scaune, tacâmuri și alte cele necesare lor. Cam așa este în vacanță până acum. Ne bucurăm de apă, soare și plânsete la ieșirea din piscină:) Tu ce propuneri ai pentru o vacanță reușită cu copilul? P.s.: Sper că nu am fost prea șocant de sinceră:) 

3 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page