Acum două zile mă întreabă o prietenă bună: ”Când e gata articolul meu?”. I-am promis că va fi gata azi.
Este o graviduță care caută idei pentru amenajarea camerei bebelușului ei și care m-a rugat să scriu un articol despre acest subiect. Și pentru că nu mai știam exact ce și cum am făcut pentru camera Iuniei, i-am promis că voi căuta pozele, că îmi voi aminti tot ce am cumpărat și de unde și că voi scrie un articol prin care să inspir toate viitoarele mămici. Hai să vedem dacă reusesc:)
Bineînțeles că am fost o disperată care a avut absolut totul gata de la 36 de săptămâni, camera aranjată cu toate cele necesare, împodobită cu tapet, cu baldachin și decorațiuni. Am mai așteptat încă aproape 6 săptămâni până a venit Iunia să o vadă și nu mai spun câât de greu mi-a fost să aștept.
Cum am început amenajarea?
Păi în primul rând, am scos toate lucrurile din cameră și am lăsat-o goală (devenise cameră de depozitare înainte să avem copil, sunt sigură că mai mulți dintre voi cunoașteți ideea asta de cameră pentru depozitare :))) ).
Apoi, pentru inspirație, m-am uitat pe Pinterest. Am luat la rând toate ideile de ”nursery” găsite acolo, unele mai speciale ca altele. Eram foarte entuziasmată și mă gândeam că o să îi fac o super cameră de bebe. Până când.. m-am uitat la ceea ce găsesc în România, ca și mobilier și accesorii. Am luat toate site-urile la rând pentru că nu prea puteam să colind prin magazine cu ditamai burta (aveam aproximativ 7 luni de sarcină când m-am apucat de cameră). Mi-am dat seama că trebuie să mă orientez la ceea ce găsesc la noi în țară.
Am început cu tapetul. Am căutat pe toate site-urile știute și mai puțin cunoscute. Tot scrollam printre modele de toate tipurile, dar în general destul de kitschoase, când am dat peste unul care mi-a plăcut. Din nefericire, nu mai era în stoc. Era de fapt, o combinație între două tipuri de tapet, ambele marca ”Esprit”. Atunci m-am gândit să caut direct sursa. Am căutat site-ul celor de la esprit, în speranța că livrează și internațional. Și într-adevăr, livrează. Plătești ceva pe transport, dar îți vine tapetul direct la ușă. Au super produse pentru camera copilului, unele la prețuri accesibile, altele.. în afara bugetului meu, ca să fiu sinceră. Dar toate.. extrem de faine și cu mult bun gust.
Apoi îmi mai doream ori un dulăpior, ori o comodă, pentru hăinuțele Iuniei. Am decis că m-ar ajuta mai mult o comodă, cel puțin în primii ani de viață. Mă ajuta mult faptul că puteam sorta hăinuțele pe sertare. Astfel că, până în ziua de azi, am sertare pentru fiecare categorie: un sertar pentru body-uri, unul pentru pantaloni, unul pentru rochițe, unul pentru lenjeriile de pat, unul pentru hanorace etc. E varianta ideală pentru cineva super comod și care e, de obicei, pe fugă. Acum, din inerție, deschid repede sertarele și aleg ceva de îmbrăcat. Nu știu din ce motiv anume, eu nu am rezonat cu a avea toate hăinuțele pe umerașe și să stau să caut prin ele înainte de fiecare plecare..
Astfel că, am găsit la Ikea o comodă super faină, cu un preț redus la jumătate, la secțiunea ”așa cum sunt” și am achiziționat-o imediat. Nu am vrut să fie albă, deoarece știam că într-un final ar ajunge tot neagră după ce mai crește Iunia :))) Așa că a fost ideală culoarea maro închis a ei.
Apoi m-am gândit că trebuie să aleg între un scaun din acela care se leagănă sau o canapea, pentru orele lungi de alăptare din noapte. Într-un final am optat pentru o canapea mititică, care m-a ajutat într-adevăr în muuulte nopți de alăptare.
Următorul lucru la care m-am gândit a fost o măsuță sau salteluță de schimbat. Pentru că am luat o comodă și nu un dulăpior, am mers pe salteluța de schimbat a celor de la Ikea, pe care am pus-o pe comodă. Am folosit-o maixm 3 luni la început, ce-i drept, apoi o schimbam absolut oriunde în casă, pe o aleză.
Apoi, am mai achiziționat două coșuri din acelea, confecționate din nuiele (cred că de la Jysk le-am luat), pentru crema de funduleț, pudră, pernuța cu sâmburi de cireșe pentru colici, pe care nu am folosit-o niciodată, pentru serul fiziologic și compresele sterile șamd, iar cealaltă pentru scutece și șervețele umede.
Deasupra comodei am pus o poliță, pe care să pot pune amintirile de la baby shower și toate cosmeticele necesare bebelușilor.
De asemenea, am vrut neapărat să avem un covor în cameră, în cazul în care trebuia să dorm acolo, să pot dormi pe jos. Glumesc, evident :)))) Am vrut un covor pentru a face camera mai confortabilă și mai primitoare și pentru a avea un spațiu de joacă, atunci când va fi cazul. Copiii (și nu numai) iubesc covoarele pufoase. Am optat tot pentru un covor de la Ikea. Nu căutam unul alb, însă.. chiar nu am găsit altul care să îmi placă și să se potrivească.
La pătuț și la draperii a fost cel mai complicat. Am căutat o grămadă de timp după ele. Într-un final am decis să luăm un pătuț de la Ikea și draperiile de pe bonprix.ro.
Am folosit camera foarte puțin timp. Ceea ce nu am anticipat noi a fost sensibilitatea Iuniei la zgomote și trezirile dese din cauza faptului că un perete al camerei dădea fix în scara blocului. Astfel că la 3 luni, am mutat-o la noi în cameră, iar noi ne-am mutat dormitorul în camera ei superbă cu tapet. De asemenea, ne-am dat seama că draperiile foarte frumoase, dar prin care trecea destul de multă lumină, nu au ajutat nici ele la calitatea somnului ei. Apoi, la aproape 10 luni ale ei, ne-am mutat la casă, unde nu am mai luat tapetul și draperiile..
Dacă este să fiu sinceră, acum nu aș mai proceda așa. Nu m-aș mai chinui să amenajez o cameră de care nici măcar nu se va bucura. Acum aș aștepta să ajungă la vârsta la care se poate exprima și aș crea o cameră împreună cu ea. De fapt, cam asta îmi doresc să fac în viitorul apropiat.
Pentru că nu știu cât de structurată am fost, în ceea ce am povestit mai sus, voi trece cu linuță, într-o listă, tot ce am pregătit eu pentru camera bebelușului, pentru cei dintre voi care totuși alegeți să o amenajați înainte de naștere. Hai să vedem:
1. pătuț - luat de la ikea, dar nu mai există acum în gama lor
2. canapea - tot de la ikea și nu o mai au acum în gamă
3. covor - nici pe el nu l-am mai găsit pe site :(
4. draperii - luate de pe bonprix, însă nu mai sunt acum în gama lor.
5. comodă - cea de aici
6. coșulețe de nuiele - aici
7. poliță (de la orice magazin gen Hornbach, Dedeman etc)
8. Baldachin Ikea - aici
9. Salteluța de schimbat - de aici
10. Tapet- de aici
Am uitat să povestesc despre:
11. cântar de bebe - de aici
12. umidificator cu higrometru (l-am primit) - e super necesar iarna!!!
13. un lampadar neapărat cu potențiometru - tot de la ikea l-am luat noi cu mult înainte de a o avea pe Iunia, deci nu era special, de copii.
Cam acestea sunt lucrușoarele pe care mi le-am amintit eu. Cred că ce îți trebuie cel mai mult, dacă decizi să amenajezi o cameră pentru bebeluș, este răbdare și perseverență. Trebuie să cauți destul de mult pentru a găsi și a potrivi mobilierul și decorațiunile găsite la noi. Așa că eu îți urez mult spor, dragă viitor părinte și sunt disponibilă să răspund la orice întrebări legate de amenajarea camerei.
P.s.: Iată pozele(sunt făcute cu iphone-ul meu 4S de atunci, deci calitatea nu e cea mai bună, din păcate):
LE: Am găsit și pozele din camera ”a doua”, adică din perioada în care am mutat-o la noi în dormitor. Și mi-am amintit că aveam și un coș pentru scutecele folosite. Nu că aș mai ține morțiș să îl am acum:)