top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Ce e normal și ce nu, în sarcină?


Îmi aduc aminte că, în prima sarcină, la cel mai mic simptom, căutam pe internet să văd dacă e normal. Dureri, amețeli sau te miri ce simptome mai experimentam, imediat luam telefonul și căutam. Mă ajutau și articolele găsite, dar și experiențele mămicilor, care avuseseră simptome asemănătoare.

Acum, la cea de-a doua sarcină, nu mă mai panichez chiar la orice simptome, ba chiar deja mă aștept la unele, pe care le-am experimentat și în prima sarcină. Ce-i drept, nici nu mai am timp să mă gândesc la toate, pentru că am o pitică după care alerg toată ziua. Mă doare, nu mă doare ceva, până la urmă ajung să și uit că sunt gravidă.

Așadar, ca o mămică ce a trecut prin diverse simptome, normale de sarcină, m-am gândit să scriu acest articol, ca să ajut femeile ce sunt gravide pentru prima dată, dar și pe cele care sunt la a doua sau a treia sarcină, ce au uitat sau nu au experimentat aceste simptome. Deci, să vedem. Ce este normal în sarcină? 1. Amețeli De obicei, încep în cel de-al doilea trimestru. Într-o clipă, parcă te lovește ceva și începe să se învârtă totul în jur. Ești absolut sigură că vei cădea din picioare.

Le-am experimentat în ambele sarcini, dar mult mai des în prima. În general, sunt simptome obișnuite și total inofensive. Se produc din cauza tensiunii arteriale scăzute. Deoarece, în sarcină, volumul sanguin se mărește cu circa 50%, vasele de sânge se dilată, deci tensiunea scade, în mod normal. Amețelile apar, de obicei, la persoanele care au tensiune mică, în general. Eu, în afara sarcinii nu ajung la tensiune 10 nicidecum. În zilele în care beau cafea nu am nicio problemă cu amețelile. De fapt, din cauza lor m-am apucat să beau cafea în prima sarcină și a funcționat. Nimic exagerat, o ceșcuță de cafea slabă (un fel de ceai de cafea) și am rezolvat problema amețelilor. Dacă totuși amețelile persistă, iar tensiunea ta nu este una mică, cel mai bine este să consulți medicul tău curant.

2. Crampe musculare Așa-numiții “cârcei” reprezintă un simptom foarte neplăcut, ce apare de obicei, în ultimul trimestru de sarcină. În prima sarcină, mă trezeam aproape noapte de noapte țipând de durere, din cauza cârceilor de la gambe. Am încercat flexarea piciorului, masaj, ba chiar și să înțep gamba cu un ac (în ideea că va răspunde mușchiul respectiv la stimul). Până la urmă cumva cumva treceau, dar nu aș mai vrea să trec prin asta. 3. Insomnie Insomnia de sarcină, iarăși a fost pentru mine un simptom groaznic și foarte accentuat, în prima sarcină. Deși se întâlnește mai mult pe sfârșitul sarcinii, la mine a început încă din trimestrul doi. Când eram gravidă cu Iunia, pur și simplu aș fi făcut orice să dorm și eu noaptea. Dar nu reușeam. Oricât eram de obosită, nu reușeam să adorm până nu se lumina afară. Dormeam câteva ore, apoi mă trezeam, tot obosită. A fost o perioadă foarte grea și cu toate suplimentele de magneziu, de la medic, tot nu am reușit să o reglez. Vestea bună este că deși e grea pentru mamă, insomnia nu afectează fătul.

Adevărul este că și crampele musculare și insomniile se produc din cauza lipsei de magneziu din organism. Sarcina aceasta (cea de-a doua) nu am mai avut aceste probleme, pentru că m-am asigurat că va fi așa. Am descoperit uleiul de magneziu, care se aplică direct pe piele, este absorbit și ajunge direct în sânge, fără să mai treacă prin tot procesul digestiv. De asemenea, acest tip de magneziu este cel mai bine absorbit dintre toate suplimentele de magneziu. Există o mulțime de suplimente pe piață, însă nu toate se absorb așa bine. Practic, pe multe dintre ele le poți lua degeaba. Încă dinainte de a rămâne gravidă m-am interesat despre toate tipurile de magneziu și care este cel mai bun. Și, pe lângă alimentele bogate în magneziu (cacao, spanac, mazăre, avocado, dovleac etc), uleiul acesta de magneziu a făcut minuni în ceea ce mă privește. Bineînțeles, tot mă mai trezesc, că nu e ușor să dormi cu ditamai burta, dar adorm imediat la loc și nu mai am parte de nopți albe sau dureri crunte din cauza cârceilor. 4. Sânge în nas Nu îmi curge sânge din nas, dar de fiecare dată când îl suflu, se umple șervețelul de sânge. Acest simptom și uscarea excesivă a nasului sunt tot consecințele fluxului mărit de sânge, din organism. Recunosc că, în prima sarcină, m-a speriat foarte tare această eliminare de sânge, dar am citit multe experiențe și asigurări cum că e absolut normal și așa a și fost. Bonus, în sarcina aceasta, parcă e și mai rău cu nasul, dar a doua sarcină trece mult prea repede ca să mă mai gândesc și la acest simptom😅

5. Bebe sughiță În sarcina cu Iunia, la început nici nu m-am prins ce se întâmplă. Bebele mișca așa ritmic și burtica se deforma pe acest ritm. Ulterior m-am prins că, de fapt, sughite bebele. Îmi amintesc că am întrebat o prietenă, ce născuse cam de o lună. Ea mi-a spus că este perfect normal. Fetița ei sughița foarte des în burtică și apoi sughița foarte des și în afara burticii. M-am liniștit și am știut că totul este bine. Și așa a fost. Se spune că bebeii sughiță atunci când înghit prea mult lichid amniotic. O fi, nu o fi așa, chiar nu știu:) Cert e că nu e nicio problemă atunci când sughiță. 6. Retenția de apă Acest proces este unul normal. Unele femei rețin mai multă apă ca altele, în sarcină, dar toate experimentează acest simptom. În general, se întâlnește pe sfârșitul sarcinii, dar la mine personal, a început foarte devreme. Ceea ce am citit și m-a ajutat în această a doua sarcină, a fost să beau muuultă apă. Și când spun multă, este foarte multă (circa 4-6 litri pe zi). Aceasta înseamnă că mă chinui să beau câte 3-4 pahare de apă odată, atât cât îmi permite stomacul. Bineînțeles că este foarte greu, deoarece stomacul meu este înghesuit de bebe undeva sus sus și după ce beau acele 3 pahare de apă, am impresia că voi exploda. Dar până acum, pare că am reținut mai puțină apă decât în prima sarcină. Tot am puțin mâinile și picioarele umflate, dar măcar nu mai sunt chiar o minge maaare, rotundă și pufoasă😂 În prima sarcină, reținusem atâta apă că am ajuns să port mărimea 39 la pantofi, când eu, în mod normal port mărimea 37. Deci.. apă! Retenția de apă se ține sub control consumând și mai multă apă! Aceasta este din cauza faptului că, probabil, la un moment dat, organismul nostru a rămas deshidratat și acum are impresia că trebuie să își facă rezerve de apă. Trebuie să îi “spui” că nu va mai rămâne deshidratat:) Acestea au fost simptomele ce mi-au venit mie în minte, gândindu-mă la acest articol. Cred că sunt mult mai multe și depind de la persoană la persoană totuși.

Dragilor, eu nu sunt medic sau personal medical. Vorbesc doar din experiența mea și a altor mămici prietene. În unele cazuri (foarte rare) aceste simptome pot fi consecințele a ceva mai grav. Cel mai bine este să întrebi medicul obstetrician, ca să fii sigură. Ai experimentat aceste simptome în sarcină? Ce trucuri ai folosit pentru a le ameliora? Sau ce alte simptome ai mai avut și au fost total normale?

2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page