Adevărul e că ești terminată. După o noapte cu mai mult nesomn decât ți-ai fi imaginat vreodată că poți duce, după ce ai băut deja trei cafele ziua asta și tot îți vine să plângi de somn și după ce ai ajuns în sfârșit, la momentul când ai culcat copilul, pur și simplu simți că nu mai ai chef. Nu mai ai chef de nimic și nu mai ai chef de el.
El este soțul tău, partenerul tău în această călătorie, numită căsnicie. El face tot ce poate ca să te ajute. Stă cu bebele ca să îți poți face un duș, îl leagănă, îl adoarme, îl plimbă și îl drăgălășește. Nu îți strigă niciodată că nu e curat în casă, sau că vine după 10 ore de muncă și nu are ce mânca, pentru că nu ai reușit nici azi să gătești. Te sprijină mereu și e acolo să te asculte cum te plângi, sau cum povestești ce s-a mai întâmplat azi.
Pui copilul la somn și respiri ușurată: “Wow! În sfârșit s-a terminat și ziua asta!”, iar apoi ai vrea doar să zaci. Butonezi telefonul, ignorându-l pe el.
Zilele trec și ușor ușor, fără să vă dați seama, discuțiile voastre se învârt doar în jurul copilului sau a ce să mai luați de la Lidl și unde sunt pamperșii mai ieftini.
Și te trezești că împarți patul cu un străin. Dimineața ești ruptă, după frânturile de somn din noaptea trecută, iar seara abia mormăi un “noapte bună”, cu ochii deja închiși.
În 5-10 ani, unde vă va duce direcția asta?
Adevărul e că nu știi și nici nu vrei să afli. Pentru că nu vrei să mergi în direcția asta, ci vrei să îl întâlnești. Zi după zi, puțin câte puțin, printre nesomn și cinci cafele băute, printre greutăți și bucurii oferite de copilul vostru, vrei să vă întâlniți cu adevărat. Să auzi ce are de spus, să îi arăți că îți pasă și că încă sunteți o echipă și la bine și la rău.
Că e un film pe Netflix după ce culcați copilul, că reușiți să ieșiți din casă, că aveți un mic dejun doar al vostru, că fugiți la o cafea la Starbucks în doi, sau că doar stați în grădină povestind, în timp ce copilul doarme, întâlniți-vă unul pe altul.
Copiii ne sunt dați pentru o vreme, soții pentru toată viața. Rostul nostru este să le oferim copiilor un model de familie, de relație și iubire, ca și ei să o găsească, la timpul potrivit, pentru toată viața lor. Însă după ce copiii pleacă de acasă, cu cine rămâi? Cu un străin, sau cu cel mai drag al inimii tale?
Dragilor, un Valentin fericit, sau oricum s-ar traduce această sărbătoare la noi! Nu uitați că dragostea înseamnă sacrificiu, muncă în echipă, nu doar fluturași și inimioare.
”Dragostea este îndelung răbdătoare,
este plină de bunătate;
dragostea nu pizmuiește;
dragostea nu se laudă,
nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios,
nu caută folosul său,
nu se mânie,
nu se gândeste la rău,
nu se bucură de nelegiuire,
ci se bucură de adevăr,
acoperă totul, crede totul, nadăjduiește totul, suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată.”
Epistola întâia către Corinteni 13
