20 mar. 20196 min de citit

Jurnalul unui nou-născut

“Mă rostogolesc, dau energic din mâini și din picioare, apoi mai lovesc puțin învelișul de deasupra. Da! E tot acolo! Ah, ce bine e. Sunt în siguranță, purtat ușor în lichid și legănat la somnic. Mai gust câteodată și din lichid. E interesant, că are un gust diferit de fiecare dată. Preferatul meu este ceea ce numesc ei acolo, afară, “căpșuni”. O aud pe EA mereu. Uneori simt că mai mângâie burtica, sau că îmi cântă și îmi vorbește. Alteori nu știu ce se întâmplă, dar simt o tensiune și o aud, ridicând tonul, supărată. Aceasta îmi dă și mie un sentiment ciudat. Dar în general, e bine aici. Fac tumbe toată ziua, rostogolindu-mă, dansând energic sau doar jucându-mă cu bulele de lichid. Știu că cineva veghează și mă iubește acolo afară, deși nu o pot vedea. Uneori o mai visez, dar ca într-o ceață, însă mirosul ei și sunetul vocii ei mă învăluie ușor ca un cocon, în care mă simt protejat, iubit și fericit.

Însă, de un timp încoace, mi se întâmplă ceva straniu. A trebuit să mă întorc cu capul în jos, pentru că nu mai aveam loc. Căsuța mea devenise strâmtă și m-am simțit mai bine, plutind așa cu piciorușele în sus. În plus, e plăcut că mereu când lovesc în înveslișul de deasupra, piciorul meu e mângâiat și alintat de EA. Dar, ușor ușor, am început să cobor și să tot cobor. La început m-am simțit entuziasmat, însă locul începe să se îngusteze. Capul meu pare că înaintează undeva, dar unde mă pot duce? Poate că EA a decis, în sfârșit, să mă cheme la ea și să o pot vedea față în față. Oh ce clipă minunată! Ușor ușor mă învăluie un sentiment de calm și mă simt iubit. Simt că abia aștept să o cunosc pe EA și că mă va proteja, mă va drăgălăsi și mă va înveli strâns, într-un cocon de iubire. Uneori aud că îmi mai vorbește. Îmi spune că mai e puțin și voi ajunge în brațele ei. Oare ce or fi alea “brațe”? Habar nu am, dar trebuie să fie cele mai minunate lucruri, că doar sunt ale ei. Dintr-o dată nu doar mediul meu este îngust, ci uneori mă simt ciudat. Uneori pare că mi se taie avântul și pentru o secundă, doar pentru o secundă, parcă rămân fără răsuflare. Însă coborârea continuă și continuă. Eu însă, mai obosesc când și când, mai ațipesc, apoi sunt trezit, când îmi pierd răsuflarea. Dar o aud pe EA, stiu că e acolo, știu că mă protejează și mă veghează și asta mă face să înaintez calm. Pereții căsuței mele se îngustează și se tot îngustează. Capul îmi e prins într-un inel și tot încerc să ajung pe partea cealaltă. Și iată! Am ieșit!

Dar nu îmi place! Cineva mă ia de umăr și mă scoate de tot din căsuța mea. Închid ochii îngrozit. O lumină puternică mă orbește, nu înțeleg nimic. Simt ceva ce nu am mai simțit niciodată, o senzație cumplită, ce îmi cuprinde tot corpul și parcă mă înțeapă cu mii de ace de gheață, în fiecare locșor al trupului. Sunt speriat. Unde e EA? De ce nu mă mai protejează? De ce nu mă mai iubește? Primesc o palmă usturătoare pe funduleț, care mă face să reactionez ciudat. Pentru că simt o presiune teribilă, mă eliberez într-un mod nemaivăzut până acum. Deschid gura și îmi exprim disperarea. Aud din colțul celălalt un sunet străin: “A plâns!”. Nu mă pot opri, mă simt speriat, disperat și abandonat. Gura îmi e tot deschisă și ies sunete ciudate din ea. Dintr-o dată cineva mă învelește cu o păturică și miile de ace de gheață pe care le simt, se mai domolesc. Încep să mă simt iarăși călduț și protejat, ca în căsuța mea de odinioară. Apoi aud un glas familiar. Da, nu mă înșel, e EA! Un străin mă ia și mă pune pe pielea ei caldă. “Mm ce bine miroase, exact ca în căsuța mea!”, mă gândesc. Mă târăsc ușor ușor spre mirosul acela minunat și îl apuc cu gurița. O explozie imensă de arome mă inundă. Chiar e EA. Nu m-a abandonat. Mă simt liniștit, a trecut disperarea. Ea o să aibă grijă de mine, ea mă iubește! Ah ce bine e!

Însă, dintr-o dată, cineva necunoscut mă smulge de lângă EA și mă duce într-un loc răcoros. Mă pune pe o ustensilă rece, apoi spune tare: “3,400 kilograme” și apoi încearcă să mă țină cumva de piciorușe. Mă apucă disperarea. Unde e EA? Ce se întâmplă? Îmi e frig, am o senzație ciudată, pe care nu am mai simțit-o niciodată. Aș vrea să sug, simt că am nevoie de ceva, ceva ce doar EA are la pieptul ei. Străinii continuă și mă mută de la unii la alții și din încăpere în încăpere. Mă simt neputincios și gura îmi e deschisă mereu, urlându-mi disperarea. Apoi mă duc într-o cameră, cu un ecou ciudat. “Unde e EA? O vreau pe EA! Vă rog, ajutați-mă să ajung la EA!” e tot ce pot gândi și striga. Dar ei nu mă aud. Străinii aceștia continuă necontenit în ale lor, nebăgându-mă în seamă, nepăsându-le de disperarea mea.. neauzindu-mă. Dintr-o dată mă trezesc fără învelișul călduț, numit păturică. Iarăși mă înțeapă mii de ace înfiorătoare, pe fiecare părticică a corpului. Apoi sunt băgat și sufocat, sub un jet de lichid, călduț ca în burtică, doar că nu e un lichid calm și îmbietor, ca cel pe care îl cunosc și îl iubesc, ci un torent ce lovește în trupușorul meu cu o putere nemaiîntâlnită și din care simt că trebuie să mă zbat să ies, să supraviețuiesc. Se sfârșește teroarea, sunt învelit din nou în materialul pufos și aud pe cineva exclamând: “Gata și băița!”. Mă simt copleșit. Pare că nu reușesc să îmi trag sufletul, că tot vin orori, una după alta, una după alta. Și sunt singur, atât de singur. EA a dispărut. M-a chemat degeaba afară, pentru că nu mai e.. am rămas singur, să mă lupt, să strig și să nu mă audă nimeni. Unde e EA? Unde e MAMA mea? Oare când voi fi în brațele ei, așa cum mi-a promis?” Acesta este jurnalul unui nou-născut. Este ceea ce, în opinia mea, simte și trăiește un bebeluș, atunci când iese din burtică, în spitalele din România. Răspunsul la frământările (imaginare oarecum, dar nu îndepărtate de realitate) ale nou-născutului, care o dorește cu ardoare pe protectoarea lui de nouă luni încoace, poate fi dat doar de tine, dragă mămică. Momentul când puiul tău va ajunge în brațele tale după naștere, depinde de tine și de modul în care îți ceri drepturile. După ce l-ai purtat 40 de săptămâni în burtică, tu ești cea mai potrivită să ai grijă de el. Pe tine te cunoaște, pe tine te iubește și pe tine te vrea. Știu că sunt cazuri de urgență, cezariană, situații pe viață și pe moarte uneori, dar în majoritatea cazurilor, dacă nașterea decurge bine, copilul poate fi pus imediat la pieptul mamei. Cere-ți drepturile, roagă-te de personalul medical chiar, sau cel mai bine, alege de la început spitalul care va încuraja ceea ce se numește “ora magică”, prima oră din viața nou-născutului, petrecută la sânul mamei. Poate te gândești că e o fabulație acest “jurnal”, dar este mai aproape de adevăr decât crezi. Zeci de ani de zile s-au efectuat operații pe nou-născuți, fără anestezie, considerând că ei nu au sentimente, că ei nu simt durerea și că nu îi afectează. Însă studiile recente, arată clar faptul că simt și știu, însă nu se pot exprima altfel decât plângând. De asemenea, studiile recente mai arată și faptul că primele ore din viața unui nou-născut se reflectă în dezvoltarea lui psihologică ulterioară. Dar unele dintre noi, mamele, deja intuiam aceasta, nu? Nu e nevoie de studii ca să SIMȚI. Dragă mămică, fă-ți o prioritate din a-l avea pe bebe aproape de tine, cât de repede se poate după naștere. Știu că sistemul nostru medical e găunos, știu că sunt situații de urgență, dar atât cât se poate, unde se poate, cere să ai copilul lângă tine. Amintește-ți de acest jurnal, gândește-te la ce simte el, cum tu ești tot universul pe care îl cunoaște și îl îndrăgește și luptă să îl ai aproape după naștere. P.s.: Aici sunt câteva studii și articole, ce demonstrează importanța “orei magice”, adică prima oră din viață a nou-născului petrecută alături de mama lui, precum și studii care arată clar faptul că nou-născuții simt și ei durerea și că trăirile nou-născuților au un mare impact psihologic, de-a lungul întregii vieți: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/m/pubmed/28932408/ https://news.sanfordhealth.org/womens/pregnancy/the-golden-hour-giving-your-newborn-the-best-start/ https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1595204/ http://www.ox.ac.uk/news/2015-04-21-babies-feel-pain-adults# https://www.sciencedaily.com/releases/2018/04/180411145122.htm https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1440624/ https://www.eqdiapers.com.ph/good_reads/what-do-babies-dream-about-in-the-womb