top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Cea mai tare idee(non-materială) pentru cadoul de Crăciun


Crăciunul este una dintre sărbătorile care îmi plac cel mai mult (deși sărbătoarea mea preferată este Paștele, poate o să povestesc odată și de ce😜). Îmi plac luminițele, ocaziile de a face bine și faptul că oamenii sunt mai deschiși la lucrul acesta (aici am scris despre o astfel de ocazie pentru anul acesta), dar și tradițiile de familie și faptul că în principal, este o sărbătoare petrecută în familie. Crăciunul, însă, nu este sărbătoarea mea preferată din cauza comercialismului său. Din păcate, a fost transformată într-o goană după cadouri și îmbuibare la masa de Crăciun, urmată de multe pastile sau vizite la urgențe. Acestea sunt tradiții pe care nu vreau să le perpetuez în familia mea. Legat de îmbuibare cred că e clar ce este de făcut, nu?😜 Dar ce mă fac cu cadoul de Crăciun? În special cu cel al piticei? Pentru că îmi doresc să îi dăruiesc ceva, dar nu vreau să creadă că despre asta este Crăciunul. Și ce pot să îi iau unui copil care are multe jucării și de care s-a plictisit extrem de repede?

Americanii au o regulă (tradiție) când vine vorba de cadouri de Crăciun. Le pun în 4 categorii:

  • Ceva de purtat

  • Ceva de citit

  • Ceva ce ai nevoie

  • Ceva ce ți-ai dori

În general, familiile (din America) care nu vor să își răsfețe copiii, se bazează pe aceste categorii și ia câte ceva din fiecare categorie,sau doar dintr-o singură categorie, sau dacă este mai mare copilul îl pun să aleagă el categoria. Astfel evită să îi ia copilului un cadou exagerat de scump, sau o mulțime de cadouri (la propriu) pe care copilul le va arunca în cel mult o săptămână, în același colț în care zac și celelalte jucării mai vechi. Mi se pare o tradiție foarte bună care nu încurajează comercialismul tot mai des întâlnit când vine vorba de Crăciun și care constituie o ocazie foarte bună de povestit cu copilul tău despre asta.

Dar, din nou, ce îi pot lua unui copil care are de toate?

Trebuie să recunosc! În mare parte, copilul meu are de toate. Are mâncare suficientă, are hăinuțe , are jucării cât să se plictisească de ele, are cărticele (muulte ❤️) pentru copii, ca să nu mai spun de atenție, îngrijire și iubire. Deci ce aș putea să îi mai dăruiesc? Iată cele două lucruri la care m-am gândit:

1. Amintiri

De curând, am dat peste o idee, numită “darul experienței” și acesta aș vrea să fie cadoul de Crăciun al Iuniei. Pur și simplu îi dăruiesc o experiență de Crăciun, în care să creem amintiri cu familia noastră. Ce presupune asta? Presupune să cumpăr bilete la Opera Comică pentru Copii, sau la un parc de distracții, sau la un muzeu, sau la un atelier pentru copii sau nici nu trebuie să cumpăr un bilet de intrare undeva. Pot pregăti o ieșire într-un loc unde este gratis, cum ar fi un târg de Crăciun, sau o vizită la bunici (unde e total răsfăț pentru nepoței) sau chiar să pun un cort în sufrageria noastră cu luminițe, unde să ne putem juca și citi. Ideea este aceea de a îi dărui copilului o experiență frumoasă și de a crea amintiri.

2. Cupoane

Nu, nu la cupoane de cumpărături mă gândesc, ci la cupoane cadou. Am citit despre o idee interesantă, de a-i face copilului tău un cadou inedit de Crăciun, un caiețel de cupoane, pe care să le poată folosi în săptămânile sau lunile următoare.

Ce înseamnă aceasta mai exact?

Adică pe niște foițe, preferabil decorate frumos, scrii un “beneficiu” pe care îl primește copilul atunci când folosește cuponul respectiv. Poți scrie lucruri de genul “în această zi poți să nu îți mai faci patul” sau “la cină poți alege tu ce să mâncăm” sau “în seara asta putem citi o poveste în plus înainte de culcare” sau “ cu acest cupon ți se oferă o ciocolată caldă făcută de mami (sau orice altceva știi că îi place)” sau “în seara asta poți să stai treaz încă 30 de minute în plus” sau orice idee îți vine și crezi că l-ar încânta pe copilul tău. Apoi rând pe rând, el va rupe cupoanele și atunci când va rupe unul din caiețel și ți-l va da, își va putea folosi beneficiul scris pe cupon. Ideal ar fi, zic eu, să aibă voie să folosească doar unul pe zi, dar depinde de preferințele fiecărui părinte.

Cred că cei mai mulți dintre copii ar prefera un cadou de genul acesta, în locul unei jucării de care se vor plictisi în curând(sau așa îmi place să cred😁). De asemenea, caiețelul cu cupoane, mi se pare potrivit pentru copii putin mai mărișori, cu vârsta de cel puțin 3 ani. Până atunci poți folosi “darul experienței” care va fi un cadou chiar și pentru tine.

Cum ți se par ideile mele non-materiale pentru cadoul de Crăciun?

Le vei încerca sau ai prefera un cadou tradițional pentru copilul tău? Mi-ar plăcea să îmi spui părerea ta în comentarii ❤️

2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

2 Comments


Ana
Ana
Feb 20, 2020

❤️

Like

Alexandra Grigoras
Feb 18, 2020

Sunt idei foarte bune de pus in practica. Nu numai pentru pitici🙃🤗

Like
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page