Este început de Ianuarie. Sărbătorile au trecut, cadourile au fost despachetate, admirate și apoi aruncate într-un colț.
Ne regăsim în Kaufland, făcând cumpărături cu ambele pitice după noi (mare greșeală!). Cea mică nici nu dormise la prânz și era puțin morocănoasă.
Cum facem noi și cum nu facem că ajungem la raftul acela cu jucării. Pitica cea mică vede o pisicuță de pluș care pe lângă faptul că e toată roz bombon se mai și mișcă și face diverse sunete. Atât i-a fost! A stat lângă ea și a mângâiat-o și s-a întins să o ia să o ducă la coș, că o vrea.
Am stat și m-am gândit, Sărbătorile au trecut, ziua ei nu e curând și ea mai avea acasă o pisicuță care merge și scoate sunete. Ce motiv aveam să i-o cumpăr? În afară de faptul că a văzut-o și a dorit-o?
Am încercat pe cât de diplomat am putut să îi spun înțelegătoare că nu putem lua pisicuța. Ceea ce a urmat a fost iadul pe pământ. Țipete, urlete, zbierete. Ba chiar m-am luptat cu ea să i-o iau din mână. La un moment dat m-a copleșit gândul de a i-o cumpăra, doar așa ca să rezolv situația. Pisicuța nu era o avere. Nu era nici ieftină, dar ne-o permiteam. De ce nu aș fi putut să o iau?
Ei bine, în primul rând ce mesaj aș fi transmis că.. urlând poate obține tot ce vrea, nu? Apoi că oricând își dorește ceva îl va primi, nu va fi nevoie deloc să muncească pentru el sau măcar să aibă puțină răbdare. Desigur că nu se pune problema de muncă la 3 ani, dar cum altfel aș putea să o învăț că în viață nimic nu îți este oferit pe tavă?
Și atunci m-am hotărât. Nu, rămâne nu. Chiar dacă mă află tot magazinul, chiar dacă plânge cu șiroaie de lacrimi, nu va rămâne nu.
Poate te gândești în mintea ta: “Ce mamă rea e și asta! Ce era mare lucru să îi fi cumpărat jucăria?”. Pentru că și eu personal mi-am pus aceste întrebări, aș vrea să explic puțin.
Nu vreau să îi învăț pe copiii mei că dacă nu investesc nimic se pot aștepta la rezultate mari, ca să vorbim în termeni de business. Nu vreau să le învăț pe fete nerecunoștința. Este firesc să vreau ca ai mei copii să fie fericiți, dar oferindu-le absolut tot ceea ce cer, poate cauza probleme pe termen lung. Răsfățarea lor le va lăsa impresia că totul li se cuvine. Dacă ajung să se aștepte ca eu să cedez fiecărei cereri a lor, s-ar putea să nu învețe niciodată să fie recunoscătoare pentru ceea ce au și ceea ce fac cei din jur pentru ele.
Și nu îmi doresc asta pentru fetele mele, ci îmi doresc să fie recunoscătoare pentru tot ce li se oferă (material sau imaterial).
Să ne înțelegem, nu vorbesc aici despre a oferi afecțiune sau apreciere sau orice îl ajută pe copil să se dezvolte, însă cedând la toate cererile lor, și nespunând “nu” niciodată este rețeta perfectă de a crea niște oameni micuți plini de sine.
Care sunt efectele pe termen lung ale răsfățării copiilor mei?
Răsfățarea copilului poate avea efecte dăunătoare pe termen lung. Deoarece copiii răsfățați nu reușesc să învețe să-și rezolve problemele atunci când cresc, adesea le lipsesc abilitățile de viață necesare pentru a se descurca la vârsta adultă.
Dependență nesănătoasă
Copiii răsfățați pot deveni excesiv de “needy”, iar această dependență se poate prezenta diferit la vârsta adultă. Adulții răsfățați atunci când au fost copii pot descoperi că sunt nefericiți atunci când sunt singuri și își trag fericirea de la alții în loc să fie multumiți cu ei înșiși. Din cauza acestui lucru le va fi foarte greu să construiască relații sănătoase.
Iresponsabilitate crescută
Copiii răsfățați uneori nu reușesc să învețe un comportament responsabil. Acești copii pot ajunge să dezvolte probleme sociale, cum ar fi cheltuirea excesivă, jocurile de noroc, supraalimentarea și abuzul de droguri la vârsta lor adultă. Acești adulți pot să nu aibă maturitate emoțională și să se lupte pentru a gestiona responsabilitățile esențiale precum munca, finanțele și familia.
Sfidarea și lipsa de respect
Copiii răsfățați cărora le place să se plângă, să cerșească, să-i ignore sau să-i manipuleze pe alții pentru a obține ceea ce vor, pot manifesta sfidare și lipsă de respect la vârsta adultă, ceea ce va duce la relații nesănătoase cu autoritatea și cu cei din jurul lor.
Dragilor noi părinții, putem începe prin a fi amabili și respectuoși, dar responsabili și fermi, atunci când situația o cere. Eu cred în echilibru. Cred că trebuie stabilite și aplicate regulile casei, dar în același timp să nu punem atât de multe restricții încât copilul să nu vadă altă opțiune decât să își iasă din fire. Cred că sunt situații (și nu puține) când trebuie să spunem “Nu”, iar copiii să învețe să asculte.
P.s.: Pentru cei îngrijorați, Arielle (fetița mea cea mică) și-a revenit până am ajuns acasă. Pisicuța era evident, un moft :)
Comments