top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Gândul zilei în timpuri confuze(4)



Știai că Biblia cuprinde 365 de relatări în care Iisus vorbește despre îngrijorare? Practic, dacă ai vrea, ai avea una pentru fiecare zi. Și avem nevoie cu toții de câte o încurajare zilnică, pentru că zilnic se întâmplă lucruri menite să ne îngrijoreze. Noi nu putem ști ce aduce ziua de mâine, dar oare dacă am știi, am putea cu adevărat schimba ceva? Ar fi mai bine? Mulți dintre noi recurgem la diverse metode care să ne arate măcar o frântură din viitor: horoscop, astrologie, numerologie, dat în cărți, ghicit în cafea șamd. Dar oare avem puterea să ne schimbăm cu adevărat viitorul? Sau este doar o chestiune care ne face să ne simțim mai bine, că știm ce va fi?

Dar știi ce e diferit la Dumnezeu? Că nu doar că știe clar viitorul tău, dar cumva îți dă și posibilitatea să faci ceva în legătură cu el și cu viitorul celor dragi ai tăi. Îți dă posibilitatea să te rogi. Adică să îi ceri Lui să te ajute și să ai încredere în El, că vrea binele tău și al celor dragi. Noi încercăm de foarte multe ori să luăm lucrurile în propriile noastre mâini, bazându-ne pe noi înșine, gândind că noi putem rezolva orice. Și merge. Până la un punct. Dar există un punct, pe care cred că fiecare dintre noi îl experimentăm cel puțin o dată în viață, în care îți dai seama că de fapt puterea ta e atât de mică și limitată și că dacă există Dumnezeu, acum ar fi timpul să te rogi. Poate unii am ajuns în punctul acesta, poate alții urmează să o facem, dar cel puțin o dată în viață, vom ajunge acolo. Există multe povestiri în Biblie, în care datorită rugăciunilor unei persoane, Dumnezeu a amânat sau a schimbat lucrurile (vezi povestea regelui Ezechia, de exemplu). Singura condiție care ți se impune totuși, pentru a avea acest acces la a schimba cumva viitorul (pentru că deși multe metode încearcă să îl prezică, niciuna nu a promis vreodată să îl schimbe) este credința. Să crezi că Dumnezeu îți vrea binele și că te iubește așa de mult că schimbă și mersul lucrurilor, dacă Îl rogi. Dar grijile ce fac, de fapt? Grijile te fac pe tine mare, ca și cum chiar ai putea schimba ceva doar îngrijorându-te, iar pe Dumnezeu îl fac mic.


Cineva spunea așa: ”Îngrijorarea este ca un balansoar. Necesită multă energie, dar nu te duce nicăieri.” Să nu uităm asta data viitoare când îngrijorarea va amenința să ne cuprindă. Și să nu uităm că Dumnezeu nu doar că ne cunoaște viitorul, dar ne și dă posibilitatea să intervenim, doar având încredere în El.


Să avem o duminică frumoasă și fără griji 😊


 

*Într-o lume în care panica, frica, confuzia și grija zilei de mâine ne macină, îmi propun printr-un paragraf zilnic, să aduc speranță, încurajare și bucurie pentru toți oamenii de bine. Revino zilnic, pentru o nouă încurajare, chiar aici pe blog.*


 
4 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Iubire - Ziua 18

4 Comments


Alexandra Dosaru
Alexandra Dosaru
Mar 26, 2020

Cu credință și încredere in Dumnezeu vom depăși aceste griji,vom trece aceasta perioada🙏

Like

Ionela Simona Monea
Mar 24, 2020

Dumnezeu ne va arăta calea

Like

Simona Banica
Mar 23, 2020

Sa speram la bine 🙏🙏

Like

Elena Nellica Amancei
Elena Nellica Amancei
Mar 22, 2020

🙏🙏🙏🤗

Like
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page