top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Totul despre înscrierea la școală

Parcă nu îmi vine să cred. Bebelușul meu, despre care aveam impresia că va rămâne așa pentru totdeauna, a crescut! Are aproape 6 ani! Când oare a trecut timpul? Sincer, sincer parcă au zburat clipele!

Așadar, am ajuns și în acest punct al înscrierii la școală. Este un proces de care m-am temut mult. Aveam coșmaruri noaptea că nu reușim să o înscriem la timp. Nu știu de ce, dar a fost un proces solicitant pentru mine. Poate a fost doar constientizarea faptului că deja intrăm într-o altă etapă, dar cu siguranță a fost un proces plin de emoții.


Chiar și acum când scriu și mă gândesc că puiul meu chiar va merge la școală, parcă mă apucă teama!

Noi am ales până la urmă o școală de stat, deși am analizat și posibilitatea unei școli private, dar am decis să fim conservatori cu bugetul nostru, având în vedere că mai avem încă un copil.


Așadar, ce îți trebuie dacă vrei să înscrii copilul la o școală de stat?

Păi în primul rând îți trebuie un buletin în Circumscripția școlii respective. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că fiecare adresă are alocată o școală din apropiere. Așa că îți poți înscrie copilul doar la școala cea mai apropiată adresei tale din buletin.

Noi, stând pe undeva pe lângă Craiova, a trebuit să găsim pe cineva care să ne ia în spațiu si care să fie în circumscripția școlii dorite de noi. Din fericire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am găsit pe cineva care ne-a ajutat cu buletinul și care aparține de școala dorită de noi. Personal, recunosc că am avut mari emoții gândindu-mă unde vom găsi noi pe cineva special acolo unde ne dorim să o înscriem pe Iunia, dar lucrurile s-au aranjat, slavă Domnului :)


Am uitat să menționez că înscrierile se fac undeva în Aprilie-Mai pentru toamnă. De exemplu, anul acesta au început pe 11 Aprilie și țin până pe 10 Mai. Doar că deși pe hârtie este o lună, în realitate sunt doar două săptămâni deoarece în celelalte două este vacanța de primăvară.


De ce acte ai nevoie pentru înscrierea propriu-zisă?

  1. Buletinul cu adresa în Circumscripția școlii

  2. Certificatul de naștere al copilului

  3. Fișa de vaccinuri de la medicul de familie

Cel puțin acestea au fost actele care ni s-au cerut nouă. Acestea pot fi diferite în funcție de școală si de aceea e mai bine să suni înainte si să întrebi de ce anume este nevoie.



Cum decurge procesul de înscriere?

În primul rând se verifică dacă aparțineți circumscripției respective, apoi se vor completa datele copilului într-o aplicație informatică, după care vei primi o fișă printată pe care va trebui să o semnezi. Procesul în sine nu este unul foarte complicat. Mai mult durează schimbarea buletinului (4 zile) și acolo ai nevoie și de mai multe acte. Trebuie doar să te încadrezi în termenul pentru înscrieri propus de Ministerul Educației.


Cam acesta este procesul de înscriere al unui copil în clasa 0. Cu mari emoții și multe rugăciuni aștept și eu să vină toamna și să începem acest nou capitol din viața noastră. Rugăciunile mele sunt cel mai mult pentru o învățătoare faină și potrivită pentru Iunia deoarece știu că ea va face diferența între a merge la școală cu plăcere sau cu oroare. Eu sper să prindă drag de învățătură, clar :)


Mămici cu pitici de școală, ce sfaturi aveți pentru mine? Am emoții maaari și îmi prinde bine orice sfat aveți de dat și orice experiență împărtășită mă ajută!



Mămici cu pitici de grădiniță, voi ce temeri aveți legate de școală și ce v-ați dori să aflați din timp legat de acest subiect?


Cam atât am avut eu de povestit despre înscrierea la școală și sper să fie de folos.

Mulțumesc tuturor mămicilor creative ce urmăresc blogul și vă aștept în comentarii cu sfaturi și experiențe împărtășite!



0 comentarii

Kommentare


Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page